pact (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relațiile politice între state, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării strânse între semnatari.
2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din
fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.pact (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pact,
pácturi, s.n. (reg.) arendă.
pact (Dicționar de neologisme, 1986)PACT s.n. 1. Tratat, acord, convenție între mai multe state suverane, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce.
2. Învoială, înțelegere. [Pl.
-te, -turi. / cf. fr.
pacte, lat.
pactum, germ.
Pakt].
pact (Marele dicționar de neologisme, 2000)PACT s. n. 1. tratat, acord, convenție între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. învoială, înțelegere. (< fr.
pacte, lat.
pactum)
pact (Dicționaru limbii românești, 1939)*pact n., pl.
urĭ și
e (lat.
pactum. V.
pagină). Convențiune, învoĭală, acord.
Pactu federal, constituțiunea Elvețiiĭ.
pact (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pact s. n.,
pl. páctepact (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pact n. învoeală între două persoane.
pact (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării între semnatari.
2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. — Din
fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.