paĭa - explicat in DEX

paia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din țările românești, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. – Din tc. pāye.

paia (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
paiá² s.f. (reg.) piatră lată folosită de copii în jocurile lor.

paia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
paiá (paiéle), s. f. – Titlu onorific, care în vechea organizare socială, era legat de o slujbă, dar se acorda nominal, fără exercițiul efectiv al slujbei corespunzătoare. Tc. (per.) paye (Șeineanu, III, 93). Sec. XVIII, înv.

paĭa (Dicționaru limbii românești, 1939)
paĭá f., pl. ĭele (turc. pers. paĭé, titlu, demnitate). Vechĭ. Titlu onorific (fără funcțiune). Boĭer titular (în opoz. cu halea și mazil); paĭa postelnic. Azĭ. Mold. Fam. A da paĭele, a încuraja, a ațîța, a da zăgnete.

paia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
paiá s. f., art. paiáua, g.-d. art. paiélei; pl. paiéle, art. paiélele

paià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
paià a. se zicea de boierii cari aveau numai rangul fără funcțiune: Vodă adunase pe boierii halia și paia GHICA; a da paiele copiilor, Mold. a le primi obrăzniciile (CR.). [Turc. PAYÈ, rang].

paia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PAIÁ, paiele, s. f. Titlu onorific dat, în ierarhia boierească din Țările Române, boierilor care nu aveau slujbă de stat; persoană care avea acest titlu. ◊ Expr. (Reg.) A-i da (cuiva) paiele = a măguli, a flata pe cineva; a fi prea îngăduitor, a-i da (cuiva) nas. — Din tc. pāye.