piez (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÉZ1, piezi, s. m. Unitate de măsură a presiunii, submultiplu al atmosferei. – Din
fr. pièze.piez (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÉZ2 s. m. v. piază.piez (Dicționar de neologisme, 1986)PIÉZ s.m. Unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe metru pătrat. [Pron.
pi-ez. / < fr.
pièze, cf. gr.
piezein – a presa].
piez (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIÉZ s. m. unitate de măsură a presiunii, corespunzătoare unei forțe de un sten pe m
2. (< fr.
pièze)
piez (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)piéz (piézi), s. m. –
1. (Înv.) Picior. –
2. (În expresia
în piez) În curmeziș, peste. –
Var. chezi, cheji. Mr. peză „glumă”.
Lat. pĕdem (Pușchilă,
Anuar de Geografie, II (1911), 159; Pușcariu,
Dacor., I, 415; Scriban,
Arhiva, XXIX, 49; Drăganu,
Dacor., II, 611; Pușcariu,
Lr., 199),
cf. REW 6439. Sensul de „picior”, propriu tututor
der. romanice, există și în
rom.,
cf. va grăi omului cuvinte bune, și le va grăi cu hiclenșug, de-l va batjocoi, adică va grăi peste piezi (Îndreptarea Legii); unde
peste piezi stă în locul expresiei actuale
peste picior, cf. fr. par-dessus la jambe (Tiktin traduce rău această exprimare, cum că ar însemna „a vorbi cu dublu înțeles”). Pentru a înțelege evoluția semantică, trebuie să pornim de la ideea banală, că ziua cuiva ar fi bună sau rea după cum iese din casă cu piciorul drept sau cu cel stîng înainte; de aici
în piezi „după cum iese bine sau rău, nesigur”;
în piezi buni „cu piciorul drept, sub auspicii bune”;
în piezi răi „fără noroc, în ceas rău”.
Var. cheji, s. m. pl. (
Mold., dispoziție, chef, stare de spirit) este normală fonetic și semantic.
Der. pieziș, adv. (în curmeziș);
împiezișat, adj. (întretăiat, oblic);
piază, s. f. (șansă, noroc, dispoziție, chef, gust),
sing. refăcut după
pl. piezi; piezos, adj. (nefericit, de rău augur; nenorocit, fără noroc).
piez (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piéz (unitate de măsură)
s. m.,
pl. piézi; simb. pzpiez (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piez a. și adv. oblic. [Origină necunoscută].
pĭez (Dicționaru limbii românești, 1939)pĭez m. (lat.
pes, pĕdis, picĭoru de la gleznă´n jos; it.
pie[de], pv.
pe, fr.
pied, sp.
pie, pg.
pé. Înț. de „semn răŭ” a venit din credința populară că, după cum porneștĭ cu cutare picĭor, așa-țĭ va merge. Întîĭ s´a zis
*pĭed, de unde pl.
pĭezĭ, și de aci un noŭ sing.
piez, precum și un fem
pĭază, după
vĭață-vĭețĭ. V.
pĭeziș).
Vest. Întorsătura (cotitura) unuĭ ornament pe pînză (rev. I. Crg. 8, 344).
Piez răŭ saŭ
pĭezĭ răĭ, lucru de răŭ auguriŭ, semn răŭ:
nu vreaŭ să se´ntîlnească nunta cu mortu, că era pĭez răŭ (Gorj. CL. 1912, 1054);
care lucru (pĭerderea steaguluĭ)
în loc de pĭezĭ răĭ (semn răŭ) se socotește (Cost. I, 279, și´n glosaru cron. luĭ Cant. în „Anuar de Geogr.”, Bucureștĭ, 1911, 161).
În pĭez, pĭeziș. – Mold.
a fi răŭ saŭ
bun de chejĭ (sau
cheșĭ)
a avea chejĭ răĭ saŭ
bunĭ, a fi norocos orĭ nu, a reuși orĭ nu;
a fi în chejĭ răĭ saŭ
bunĭ, a fi răŭ saŭ bine dispus. V.
pĭază.