păzitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂZITÓR, -OÁRE, păzitori, -oare, s. m. și
f. Paznic. –
Păzi +
suf. -tor.păzitor (Dicționaru limbii românești, 1939)păzitór, -oáre adj. (d.
păzesc. D. rom. vine bg.
pazitor). Paznic, gardian, acela care păzește:
cîniĭ [!] îs păzitoriĭ turmeĭ.păzitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păzitór (rar)
s. m.,
pl. păzitóripăzitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păzitor m. cel ce păzește.
păzitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂZITÓR, -OARE, păzitori, -oare, s. m. și
f. (Rar) Paznic. —
Păzi +
suf. -tor.