pătul - explicat in DEX

pătul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂTÚL¹, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.); – Cf. lat. *patubulum (= patibulum).

pătul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂTÚL², pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructele galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].

pătul (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
pătúl¹, pătúle și pătúluri, s.n. (pop.) 1. postament din scânduri, din crengi etc. fixat pe pari sau într-un copac, care servește ca loc de observație (pentru paznici, vânători etc.); pătuiac. 2. postament de scânduri, de crengi, de pari etc. așezat pe stâlpi, pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț; pătuiac. 3. leasă de nuiele sau poliță sprijinită pe furci înalte, pe care se pune cașul să se scurgă; comarnic. 4. un fel de podeț construit pe stâlpi, la suprafața unei ape, de pe care se pescuiește noaptea. 5. construcție cu pereții de șipci sau din nuiele împletite pentru păstrarea porumbului; porumbar, hambar de cereale, mogtar, coșar. 6. coteț construit pe pari sau într-un copac pentru păsările de curte; poiată, cotineață, pătuiac. 7. coteț pentru porumbei așezat pe unul sau mai mulți pari; porumbar, hulubărie, pătuiac. 8. grajd, staul. 9. șopron pentru unelte, căruță etc. 10. (reg.) colibă ciobănească la stână. 11. (reg.) adăpost format dintr-un acoperiș susținut pe pari, la câmp sau la stână; pătuiac. 12. chioșc; frunzar. 13. postament improvizat din lemne, din crengi etc. așezat direct pe pământ sau pe țăruși scunzi, pe care se clădește un stog sau o claie, se pune cânepă, fructele la uscat, stupii etc.; pat, păteac, pătiuc. 14. culcuș improvizat din frunze, paie și fân, bun de dormit; pat rudimentar, pătuiac. 15. cuib, cuibar unde ouă păsările de curte. 16. postament de piatră sau cărămidă pe care se clădește cuptorul de pâine. 17. raft cu polițe suprapuse pe care se așază fructele sau unele legume. 18. corlata carului. 19. cursă pentru prins animalele sălbatice reprezentată printr-o groapă adâncă acoperită cu frunziș. 20. băț special acoperit la un cap cu mămăligă, iar cu celălalt înfipt pe fundul bălții, servind ca nadă la pește. 21. (art.) numele unui dans popular jucat de călușari.

pătul (Dicționaru limbii românești, 1939)
pătúl n., pl. e (d. pătulesc). Așternut de stat la pîndă făcut într´un copac saŭ aĭurea. Poĭată (Btș. Vs.). Coșar, leasă, porumbar de ținut ștĭulețĭ saŭ podină de ținut fînu maĭ sus de nivelu pămîntuluĭ (Munt. Olt.). Îngrăditură de nuĭele p. vite saŭ de oprit peștele într´o apă.

pătul (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
pătúl, -e, -uluri, (patul), s.n. – Suport din lemn pe care se clădește claia sau stogul, pentru a le feri de umezeală; podină (ALR 1973: 832). – Cf. lat. *patubulum (= patibulum „cruce; arac„).

pătul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!pătúl¹ adj. m., pl. pătúli; f. pl. pătúle

pătul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pătúl² s. n., pl. pătúle

pătul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pătul n. 1. pat pe care s´așează stupi, legume sau poame; 2. coșar (de porumb): pătulele gemeau de pline ce erau; 3. pat de pari în mijlocul apei de prins pește.

pătul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂTÚL¹, pătule, s. n. 1. Construcție cu pereții din șipci, din nuiele împletite etc., ridicată pe un postament la mică înălțime deasupra solului, care servește la păstrarea porumbului (în știuleți); p. gener; hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Coteț (construit pe pari sau într-un copac) pentru păsările de curte; coteț pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care servește pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (și mic). 4. Un fel de podeț așezat pe pari la suprafața apei, de pe care se pescuiește. 5. Pătuiac. 6. Platformă înaltă construită pe stâlpi sau în copaci, care servește ca loc de observație (pentru paznici, pentru vânători etc.). — Cf. lat. *p a t u b u 1 u m (= patibulum).

pătul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂTÚL², pătuli, -e, adj. (În sintagmele) Măr pătul (și substantivat, m.) = specie de măr cu fructe galbene-verzui (cu pete roșii). Măr pătul (și substantivat, n.) = fructul mărului mai sus definit. — Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].