pătuiac - explicat in DEX

pătuiac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂTUIÁC, pătuiace, s. n. Podea improvizată din scânduri, crengi etc., așezată pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț (pentru a o feri de vite, de umezeală etc.); pătul¹ (5). [Var.: (reg.) pătuiág s. n.] – Pătui (reg. „pătuț” < pat¹ + suf. -ui) + suf. -ac.

pătuiac (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
pătuiác, pătuiáce, s.n. (reg.) 1. foișor, post de observație. 2. (pop.) postament de scânduri, de pari, de crengi pe niște furci sau în copaci pe care se clădește o claie de nutreț. 3. coteț construit pe pari sau într-un copac pentru păsări de curte; poiată, cotineață. 4. coteț pentru porumbei așezat pe unul sau mai mulți pari. 5. adăpost format dintr-un acoperiș susținut pe pari (la câmp, la vie, la stână). 6. (pop.) culcuș improvizat din frunze, din paie, din fân pentru dormit; pat rudimentar.

pătuiac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pătuiác (pop.) s. n., pl. pătuiáce

pătuiac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pătuiac n. pătul mic: fânul strâns și așezat în pătuiace.

pătuiac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂTUIÁC, pătuiace, s. n. Podea improvizată din scânduri, crengi etc., așezată pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț (pentru a o feri de vite, de umezeală etc.); pătul¹ (5). [Var.: (reg.) pătuiág s. n.] — Pătui (reg. „pătuț” < pat¹ + suf. -ui) + suf. -ac.

pătuĭac (Dicționaru limbii românești, 1939)
pătuĭác și -ág n., pl. ĭece, ĭege (dim. d. pat). Pódină de păstrat fînu ca să nu-l ajungă umezeala orĭ vitele. (Poate fi și un copac).