păstrător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. –
Păstra +
suf. -ător.păstrător (Dicționaru limbii românești, 1939)păstrătór, -oáre adj. Care păstrează, care nu risipește, econom, strîngător. V.
conservator.păstrător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păstrătór adj. m.,
pl. păstrătóri; f. sg. și
pl. păstrătoárepăstrător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păstrător a. și m.
1. care păstrează;
2. care economisește.
păstrător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. —
Păstra +
suf. -ător.