păscare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂSCÁRE, păscări, s. f. (
Pop.)
1. Păscut; loc de păscut, pășune.
2. (La oină) Situația, atribuția celui (sau celor) care trebuie să servească pe cel (sau pe cei) de la bătaie. –
V. paște1.păscare (Dicționaru limbii românești, 1939)păscáre f. (d.
pasc, ca
născare d.
nasc). Acțiunea de a paște, păscut. Pășune.
păscare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păscáre (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. păscắrii; pl. păscắripăscare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂSCÁRE, păscări, s. f. (
Pop.)
1. Păscut; loc de păscut, pășune.
2. (La oină) Situația, atribuția celui (sau celor) care trebuie să servească pe cel (sau pe cei) de la bătaie. —
V. paște1.