pălălăi - explicat in DEX

pălălăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc; la pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Pop.) A flutura, a fâlfâi. – Pală¹ + suf. -ălăi.

pălălăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pălălăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. pălălăiéște, imperf. 3 sg. pălălăiá; conj. prez. 3 să pălălăiáscă

pălălăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre foc; la pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi. 2. Intranz. și tranz. Fig. (Pop.) A flutura, a fălfâi. — Pală¹ + suf. -ălăi.

pălălăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pălălăì v. 1. a pălpăi; 2. a fălfăi: la joc deavalma cu noi de-i pălălăiau pletele CR. [Amplificat din păli].