pălălăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV.
1. Intranz. (Despre foc; la
pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi.
2. Intranz. și
tranz. Fig. (
Pop.) A flutura, a fâlfâi. –
Pală1 +
suf. -ălăi.pălălăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pălălăí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. pălălăiéște, imperf. 3
sg. pălălăiá; conj. prez. 3
să pălălăiáscăpălălăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂLĂLĂÍ, pălălăiesc, vb. IV.
1. Intranz. (Despre foc; la
pers. 3) A arde cu flacără mare; a se întinde, a se răspândi.
2. Intranz. și
tranz. Fig. (
Pop.) A flutura, a fălfâi. —
Pală1 +
suf. -ălăi.pălălăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pălălăì v.
1. a pălpăi;
2. a fălfăi:
la joc deavalma cu noi de-i pălălăiau pletele CR. [Amplificat din
păli].