păiuș - explicat in DEX

păiuș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂIÚȘ, păiușe, s. n. 1. Diminutiv al lui pai; păișor, păiuț (1). 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de graminee care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale. [Pl. și: păiușuri] – Pai + suf. -uș.

păiuș (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
păiúș, păiúșe, s.n. (pop.) 1. nume generic dat mai multor specii de graminee care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale. 2. paie rămase pe câmp după seceriș; păiș. 3. pai mic, păiuț de grâu; păiș. 4. loc pe care crește păișul. 5. (art.) numele unui joc de copii.

păiuș (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PĂIÚȘ (‹ pai) s. n. Nume dat mai multor specii de poacee spontane, cu tulpina în formă de pai, care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale (Agrostis tenuis, Deschampsia caespitosa, Deschampsia flexuosa, Festuca ovina etc.). Se cunosc c. 500 de specii; păiș. ◊ P. roșu = graminee larg răspândită în pajiștile din etajul montan, adesea dominantă (Festuca rubra).

păiuș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
păiúș (reg.) s. n., pl. păiúșe/păiúșuri

păiuș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
păiuș n. 1. paiu de grâu: nu tremură, nici fuge decât păiușu ’n vânt AL.; 2. plantă ierboasă, crește prin locuri umede (Aira caespitosa).

păiuș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Păiuș n. trecătoare formată de Jiu, comunică cu Craiova.

păiuș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂIÚȘ, păiușe, s. n. 1. Diminutiv al lui pai; păișor, păiuț (1). 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de graminee care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale. [Pl. și: păiușuri] — Pai + suf. -uș.