pădurean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure.
2. S. m. și
f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. –
Pădure +
suf. -ean.pădurean (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pădurean, pădureni s. m. (intl.) persoană naivă, ușor de înșelat, provenită din mediul rural
pădurean (Dicționaru limbii românești, 1939)pădureán, -că s., pl.
enĭ, ence (d.
pădure). Locuitor al păduriĭ.
pădurean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pădureán adj. m.,
s. m.,
pl. păduréni; adj. f.,
s. f. pădureánă, pl. pădurénepădurean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pădurean a. și m. care locuiește într’o pădure.
pădurean (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂDUREÁN, -Ă, pădureni, -e, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care ține de pădure, privitor la pădure; de la pădure, care trăiește sau se găsește în pădure.
2. S. m. și
f. Persoană care trăiește într-o regiune de pădure sau de munte ori este originară de acolo. —
Pădure +
suf. -ean.