pădureț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (
1); nealtoit;
p. ext. cu gust acru, astringent. ◊
Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva)
ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi.
2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦
Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. –
Pădure +
suf. -eț.pădureț (Dicționaru limbii românești, 1939)păduréț, -eáță adj., pl.
ețĭ, ețe. De pădure, sălbatic, vorbind de pomĭ și poame:
mere pădurețe. V.
coricov.pădureț (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)păduréț, -eață, adj. – Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: „Mânce-te pădurețu” (Papahagi 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. – Din pădure (< lat. padule) + -eț.
pădureț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păduréț adj. m.,
pl. păduréți; f. pădureață, pl. păduréțepădureț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pădureț a.
1. de pădure;
2. sălbatic, acru:
mere, pere pădurețe, fructe cu spini și mai mici decât cele comestibile.
pădureț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructuferi) Care crește în pădure sau într-un loc neculivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț
(1); nealtoit;
p. ext. cu gust acru, astringent. ♦
Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva)
ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi.
2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ◊
Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. —
Pădure +
suf. -eț.