pățanie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂȚÁNIE, pățanii, s. f. Întâmplare (neplăcută) ieșită din comun, neașteptată sau neobișnuită pe care o trăiește cineva; pătăranie, pățeală;
p. ext. (la
pl.) peripeții, aventuri. [
Var.: (
reg.)
pățénie s. f.] –
Păți +
suf. -anie.pățanie (Dicționaru limbii românești, 1939)pățánie f., pl.
ăniĭ (d.
pățesc). Întîmplare neplăcută orĭ stranie:
ĭa să-țĭ spun pățania!pățanie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pățánie (-ni-e) s. f.,
art. pățánia (-ni-a), g.-d. art. pățániei; pl. pățánii, art. pățániile (-ni-i-)pățanie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pățanie f. întâmplare, mai adesea neplăcută:
își spuseră toate pățeniile ISP. [V.
pățì].
pățanie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂȚÁNIE, pățanii, s. f. Întâmplare (neplăcută) ieșită din comun, neașteptată sau neobișnuită pe care o trăiește cineva; pătăranie, pățeală;
p. ext. (la
pl.) peripeții, aventuri. [
Var.; (
reg.)
pățénie s. f.] —
Păți +
suf. -anie.