pășune - explicat in DEX

pășune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (Înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășúnă s. f.] – Lat. pastio, -onis.

pășune (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pășúne (pășúni), s. f. – Loc unde pasc vitele. – Mr. pășune, istr. pășure. Lat. pastiōnem (Pușcariu 1285; Candrea-Dens., 1354; REW 6278), cf. și paște, păstor. – Der. pășuna, vb. (a paște); pășuneală, s. f. (păscut); pășunat, s. n. (păscut).

pășune (Dicționaru limbii românești, 1939)
pășúne f. (maĭ vachĭ păștĭúne, cum maĭ zic azĭ Țiganiĭ din est, d. lat. pástio, -ónis, acțiunea de a paște, pășune; it. pasciona, fr. paisson). Loc unde pasc vitele. V. imaș.

pășune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pășúne s. f., g.-d. art. pășúnii; pl. pășúni

pășune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pășune f. câmp de păscut. [Lat. PASTIONEM].

pășune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂȘÚNE, pășuni, s. f. 1. Loc acoperit cu vegetație ierboasă perenă, unde pasc vitele. ♦ P. restr. Vegetație ierboasă, iarbă (de pe locul unde pasc vitele). 2. (înv. și reg.) Păscut, pășunat. [Var.: (înv. și pop.) pășună s. f.] — Lat. pastio, -onis.