păioară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (
Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [
Pr.:
pă-ioa-] –
Lat. palliola.păioară (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)păioáră (păioáre), s. f. – Giulgiu, văl cu care se acoperă fața morților.
Lat. palliǒla (Pușcariu 1247; Candrea-Dens., 1311; REW 6167a).
Der. din
pai (Weigand,
Krit. Jb., XII, 1, 99) nu pare posibilă,
cf. Rosetti, I, 79.
păĭoară (Dicționaru limbii românești, 1939)păĭoáră (
oa dift.) f., pl.
e (lat.
palliola, pl. [considerat ca f. sing.], d.
palliolum, dim. d. pallium,
manta, gĭulgĭ, macat. V. paliez). Est. Nord.
Văl, hobot.păioară (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)păioáră, -e, s.f. – Țesătură subțire de in; voal (Bârlea 1924). – Lat. palliola.
păioară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păioáră (
reg.)
(-ioa-) s. f.,
g.-d. art. păioárei; pl. păioárepăioară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păioară f. Buc. văl:
(Domnița) la fereastră sárată pe obraz cu păioară POP. [Lat. PALLIOLA, mântăluță].
păioară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (
Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [
Pr.:
pă-ioa-] —
Lat. palliola.