pârțag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÂRȚÁG s. n. (
Pop. și
fam.) Acces de furie, gust de ceartă; capriciu, toană. –
Pârț +
suf. -ag.pârțag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pârțág (
pop.,
fam.)
s. n.pârțag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pârțag n. furie, mânie cu toane:
arțagul își găsește pârțagul PANN. [Derivat din
părciu, cu sensul primitiv de țap: lit. săritură de țap: animal cu toane, întocmai ca sinonimul italian
capriccio (lit. săritură de țap sau de capră)].
pârțag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PÂRȚÁG s. n. (
Pop. și
fam.) Acces de furie, chef de ceartă; capriciu, toană. —
Pârț +
suf. -ag.