pântecel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PÂNTECÉL,pântecele, s. n. Diminutiv al lui pântece; pântecuț. – Pântece + suf. -el.
pântecel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) pântecél s. n., pl. pântecéle
pântecel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) PÂNTECÉL,pântecele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui pântece; pântecuț. — Pântece + suf. -el.