ostatic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSTÁTIC, ostatici, s. m. Persoană din rândul populației civile oferită sau reținută de către un stat, de către o organizație etc. drept garanție pentru îndeplinirea unor obligații asumate sau impuse ori pentru prevenirea unor acte de ostilitate împotriva statului sau a organizației respective. ♦
Fig. (
Fam.) Amanet, zălog
2. [
Var.:
ostátec s. m.] – Din
it. ostatico.ostatic (Dicționar de neologisme, 1986)OSTÁTIC, -Ă s.m. și f. 1. Persoană reținută drept garanție de către un stat etc. pentru îndeplinirea obligațiilor luate de statul căruia îi aparține persoana reținută.
2. (
Fig.; fam.) Gaj, zălog. [Var.
ostatec s.m.f. / < it.
ostatico].
ostatic (Marele dicționar de neologisme, 2000)OSTÁTIC, -Ă s. m. f. persoană reținută drept garanție de către un stat etc. pentru îndeplinirea obligațiilor luate de statul căruia îi aparține persoana reținută. (< it.
ostatico)
ostatic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ostátic (ostátici), s. m. – Persoană reținută drept zălog.
It. ostatico (
sec. XIX).
ostatic (Dicționaru limbii românești, 1939)*ostátic, -ă s. (it.
ostático, ostaggio și
statico, vfr.
ostage, nfr.
otage, d. lat. pop.
*obsidáticus, cl.
obsidatus, acțiunea de a da ostaticĭ saŭ de a fi dat ca ostatic, care vine d.
obses, óbsidis, ostatic, de unde, după
hospes, hóspitis, oaspete, s´a făcut
óses, *óbsitis, de unde
*obsitáticus, apoĭ it.
ostatico). Amanet, zălog care consistă dintr´o persoană dată ca garanție că un tratat va fi executat.
ostatic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ostátic s. m.,
pl. ostáticiostatic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ostatic m. om dat ca garanție pentru execuțiunea unui tractat:
părțile beligerante își dau ostatici. [Formațiune literară după it. OSTATICO].