ospiciu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt îngrijiți alienații mintal, bolnavii psihic; casă de nebuni; balamuc. – Din
lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz.ospiciu (Dicționar de neologisme, 1986)OSPÍCIU s.n. Spital, sanatoriu unde sunt îngrijiți alienații mintali. [Pron.
-ciu. / cf. fr.
hospice, it.
ospizio, lat.
hospitium].
ospiciu (Marele dicționar de neologisme, 2000)OSPÍCIU s. n. spital, sanatoriu de alienați. (< lat.
hospitium, fr.
hospice)
ospiciu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ospiciu, ospicii s. n. închisoare.
ospiciu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ospíciu [
ciu pron. ciu]
s. n.,
art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (-ci-i-)ospiciu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ospiciu n.
1. casă de caritate în care se nutresc săraci, bătrâni și infirmi;
2. casă în care călugării dau ospitalitate drumeților.
ospiciŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*ospíciŭ n. (fr.
hospice, d. lat.
hospitium; it.
ospizio. V.
oaspete, otel, spital). Otel [!] gratuit saŭ foarte ĭeftin ținut de călugărĭ saŭ de alțĭ oamenĭ miloșĭ:
ospiciu de pe muntele Sfîntu Bernard. Azil, stabiliment de adăpost p. orfanĭ, bătrînĭ, infirmĭ, văduve.