ornicărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORNICĂRÍE1 s. f. (
Înv.) Meseria ceasornicarului. –
Ornicar (
înv. „ceasornicar” <
ornic) +
suf. -ie.ornicărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORNICĂRÍE2, ornicării, s. f. (
Înv.) Ceasornicărie. –
Ornic +
suf. -ărie.ornicărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ornicăríe (
înv.)
s. f.,
art. ornicăría, g.-d. art. ornicăríei; (ateliere, magazine)
pl. ornicăríi, art. ornicăríile