orliște (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORLÍȘTE, orliști, s. f. (
Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦
Fig. Casă pustie și ruinată. [
Acc. și:
órliște] – Din
bg.,
scr. orlište.orliște (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)órliște (órliști), s. f. – Casă părăsită, loc pustiu. Origine necunoscută. E cuvînt vechi, în
Olt. Legătură cu
sl. orelu „vultur” (Scriban) nu este certă. Poate e un
der. local de la
urla „a răcni”, cu sensul de „loc unde urlă vîntul”.
orliște (Dicționaru limbii românești, 1939)órliște f. (cp. cu vsl.
*orlište, „loc pustiŭ pe unde trăĭesc pajurile”, d.
orelŭ, pajură. V.
arol. Cp. și cu vsl.
orati, a ara). Cîmp sterp, pîrloagă, cîmp nelucrat (CL. 1922, 367). Casă pustie și ruinată. V.
hardughie.orliște (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orlíște (
reg.)
s. f.,
g.-d. orlíștii; pl. orlíști