organogen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor.
2. (Despre minerale, roci, minereuri, formații geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din
fr. organogène.organogen (Dicționar de neologisme, 1986)ORGANOGÉN, -Ă adj. (
Biol.; despre elemente) Care intră în compoziția substanțelor organice animale sau vegetale. ♦ (
Despre roci) De origine organică. [< fr.
organogène, cf. gr.
organon – organ,
gennan – a naște].
organogen (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORGANOGÉN, -Ă adj. 1. (despre elemente chimice) care intră în compoziția substanțelor organice animale sau vegetale. 2. (despre roci minerale etc.) de origine organică. (< fr.
organogène)
organogen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)organogén adj. m.,
pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne