orar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORÁR1, orare, s. n. Veșmânt bisericesc în formă de fâșie lungă și îngustă de lână, de mătase sau de bumbac, purtat pe umăr de diacon în timpul slujbei religioase. – Din
sl. orarĩ, lat. orarium.orar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj.,
s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊
Diferență orară = diferența de timp marcată de două ceasornice situate pe longitudini diferite ale Pământului. (
Înv.)
Cerc orar = median ceresc.
2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (
concr.) tabel, grafic care indică programul în ore al unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦
Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în școli și în facultăți.
3. S. n. (
Înv.) Instrument care indică timpul; ceasornic. ♦ (Curent) Acul mic al ceasului, care indică orele. – Din
fr. horaire, lat. horarius.orar (Dicționar de neologisme, 1986)ORÁR, -Ă adj. Care indică orele; referitor la ore; care se repetă în fiecare oră. ♦
Diferență orară = diferență de oră care există între două ceasornice aflate în două puncte de pe longitudini diferite ale Pământului. //
s.n. 1. Program de lucru, de activitate, stabilit în ore. ♦ Tabel, tablou care arată programul de desfășurare pe ore al unei activități.
2. Acul mic al ceasului care indică orele. [Cf. fr.
horaire, it.
orario, lat.
horarius].
orar (Marele dicționar de neologisme, 2000)ORÁR, -Ă I.
adj. care indică orele; referitor la ore; care se repetă la fiecare oră. ♦ diferență ~ă = diferență de oră care există între două ceasornice aflate în două puncte de pe longitudini diferite ale Pământului. II. s. n. 1. program de lucru eșalonat pe ore. ◊ tabel care indică programul în ore al unei activități. 2. acul mic al ceasului care indică orele. (< fr.
horaire, lat.
horarius)
orar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)orár (oráre), s. n. – Stolă, etolă. Mgr. ὠράριον (‹
lat. orarium), parțial prin mijlocirea
sl. oraru (Cihac, II, 230; Conev 108).
orar (Dicționaru limbii românești, 1939)1) orár n., pl.
e (vsl.
orarŭ, rus.
oráriĭ, orárĭ, ngr.
orárion, d. lat.
orarium, un fel de basma de șters fața, d.
os, oris, gură. V.
oral). O eșarpă [!] lungă pe care o poartă diaconu în oficiu. V.
patrahir.orar (Dicționaru limbii românești, 1939)2) *orár, -ă și (maĭ rar)
oráriŭ, -ie adj. (lat.
horarius, d.
hora, oră). Relativ la ore. De (
saŭ la) o oră:
oprire orară. Astr. Cercurĭ orare, marĭ cercurĭ ale sfereĭ cereștĭ care trec pin [!] polĭ și înseamnă orele timpuluĭ adevărat.
Orar n., pl.
e, și
orariŭ n. (lat.
horrarium, ceasornic [de apă]). Tablou care arată orele cînd încep și se termină lecțiunile la o școală, cînd pleacă și sosesc trenurile, vapoarele ș. a. Ceaslov.
orar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orár1 (referitor la oră)
adj. m.,
pl. orári; f. oráră, pl. oráreorar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)orár2 (program)
s. n.,
pl. oráreorar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)orar a. relativ la orele zilei. ║ n. plan stabilit după ore.