operațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPERAȚIÚNE s. f. v. operație.operațiune (Dicționar de neologisme, 1986)OPERAȚIÚNE s.f. v.
operație.
operațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)operațiúne f. (lat.
operátio, -ónis). Acțiunea (lucrarea) uneĭ puterĭ, uneĭ facultățĭ, unuĭ agent care produce un efect:
operațiunea simțurilor. Totalitatea mijloacelor întrebuințate p. obținerea unuĭ rezultat:
o operațiune financiară, operațiunile uneĭ băncĭ, (iron.)
unor hoțĭ. Mijloace întrebuințate ca să afli natura și proprietățile corpurilor:
operațiunĭ chimice. Lucrarea chirurguluĭ la un bolnav:
a face unuĭ bolnav operațiunea trepanațiuniĭ. Manevre, lupte executate de o armată p. un scop determinat:
operațiunĭ militare. Șir de calcule:
cele patru operațiunĭ fundamentale ale aritmeticiĭ sînt: adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea. – Și
-áție.operațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)operațiune f.
1. acțiunea unei forțe, a unei facultăți ce produce un efect:
operațiunea simțurilor; 2. totalitatea mijloacelor întrebuințate în vederea unui rezultat:
operațiune financiară, electorală; 3. mijloace întrebuințate spre a cunoaște natura corpurilor și proprietățile lor:
operațiuni chimice, fizice; 4. acțiunea normală a chirurgului;
5. mișcarea unei armate în campanie;
6. șir de calcule:
diviziunea este o operațiune.