operaționalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OPERAȚIONALÍSM s. n. (
Fil.)
1. Concepție gnoseologică neopozitivistă potrivit căreia noțiunile nu pot avea decât conținut operațional, întrucât semnificațiile sunt generate de operații intelectuale.
2. Metodologie care pune în evidență funcția operatorie, instrumentală a conceptelor și a teoriilor științifice. [
Pr.:
-ți-o-] – Din
engl. operationalism.operaționalism (Dicționar de neologisme, 1986)OPERAȚIONALÍSM s.n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia un concept științific trebuie înțeles ca o serie de operații.
2. Modalitate metodologică care pune în evidență funcția operatorie, instrumentală a conceptelor și teoriilor științifice; operaționism. [Pron.
-ți-o-. / < it.
operazionalismo, cf. fr.
opérationnisme].
operaționalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)OPERAȚIONALÍSM s. n. curent în metodologia și filozofia științei contemporane care consideră că semnificația noțiunilor utilizate în știință se reduce la operațiile efectuate de cercetător în cursul folosirii sau verificării acestor noțiuni. (< engl.
operationalism)
operaționalism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OPERAȚIONALÍSM (‹
engl.,
it.)
s. n. Program în filozofia științei, inițiat de fizicianul P.W. Bridman în 1927 („Logica fizicii moderne”), având ca obiectiv fixarea semnificației conceptelor și teoriilor științifice în strictă concordanță cu practica cercetării și experimentării științifice. Bridman s-a concentrat asupra propozițiilor despre entitățile teoretice din fizică, recomandând evitarea termenilor care nu se pot defini prin operații și experimente. În psihologie,
o. este exemplificat de behavioriști, preocupați de măsurarea variabilelor și a construcțiilor ipotetice inaccesibile observației directe.
O. a avut o foarte mare influență în științele sociale care au adoptat practica definirii conceptelor abstracte ca variabile măsurabile.