omogenitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMOGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. [
Var.:
omogeneitáte s. f.] – Din
fr. homogénéité, lat. homogeneitas. Cf. omogen.omogenitate (Dicționar de neologisme, 1986)OMOGENITÁTE s.f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ (
Mat.) Însușire a unei funcții de a fi omogenă. ♦ Însușire a unei formule, a unei relații etc. de a avea aceleași dimensiuni în toți membrii săi. [Var.
omogeneitate s.f. / cf. fr.
homogénéité].
omogenitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)OMOGENITÁTE s. f. însușirea de a fi omogen. ◊ însușire a unui obiect, grup, sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ◊ (mat.) însușire a unei funcții de a fi omogenă. ◊ însușire a unei formule, relații de a avea aceleași dimensiuni în toți membrii săi. (< fr.
homogénéité, lat.
homogenitas)
omogenitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*omogenitáte f. (d.
omogen; mlat.
homogenéitas, -átis; fr.
homogénéité, it.
omogeneitá). Calitatea de a fi omogen.
omogenitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)omogenitáte s. f.,
g.-d. art. omogenitắții