omofor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMOFÓR, omofoare, s. n. Veșmânt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului bisericesc. – Din
sl. omoforŭ.omofor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)omofór (omofoáre), s. n. – Podoabă sacrală la preoții ortodocși în formă de eșarfă. Mgr. ὠμαφόριον (Murnu 40),
cf. sl. omoforu. Sec. XVII.
omofor (Dicționaru limbii românești, 1939)omofór n., pl.
oare (mgr.
omofórion și
omóforon, d.
ômos, umăr, și
féro, port; vsl.
omoforŭ. V.
omo-fon, fos-for). Mantia de ceremonie a prelaților. V.
umărar.omofor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OMOFÓR (‹
gr.)
s. n. Veșmânt bisericesc ortodox de forma unei eșarfe, purtat de arhiereu pe umeri, peste sacos, în timpul serviciului religios, ca simbol al rangului său. Deseori brodat și ornamentat, constituie o adevărată piesă de muzeu (
ex. o. de la Putna,
sec. 15, decorat cu scene biblice, cruci și figuri de sfinți și profeți;
o. de la Secu,
sec. 17).
omofor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)omofór s. n.,
pl. omofoáreomofor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)omofor n. eșarpă de mătase ce poartă arhiereii pe umeri:
mitropolitul puindu-i omoforul pe cap OD. [Gr. mod.].