omofon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din
fr. homophone.omofon (Dicționar de neologisme, 1986)OMOFÓN, -Ă adj. (
Despre cuvinte, silabe etc.) Care sună la fel (cu toate că ortografia diferă). [Var.
homofon, -ă adj. / < fr.
homophone].
omofon (Marele dicționar de neologisme, 2000)OMOFÓN, -Ă adj. 1. (despre cuvinte, silabe etc.) care sună la fel cu altul. 2. (despre semne grafice) care notează un același sunet. (< fr.
homophone)
omofon (Dicționaru limbii românești, 1939)*omofón, -ă adj. (vgr.
῾omóphonos d.
῾omós, asemenea, și
phoné, sunet, voce).
Gram. Egal în sunet, omonim:
cuvinte omofone.omofon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)omofón adj. m.,
pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne