omega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OMÉGA s. m. sg. Numele ultimei litere a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului
o. – Din
ngr. o méga.omega (Marele dicționar de neologisme, 2000)OMÉGA s. m. inv. ultima literă a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului O. (< fr.
oméga, gr.
omega, „o” mare)
omega (Dicționaru limbii românești, 1939)*oméga m., pl.
doĭ omega. Numele ultimeĭ litere a alfabetuluĭ grecesc, corespunzătoare cu
o lung.
Fig. Alfa și omega, începutu și sfîrșitu, tot, Dumnezeŭ.
omega (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OMÉGA (‹
ngr.)
s. n. sg. Numele ultimei litere a alfabetului grecesc (notată Ω), corespunzătoare sunetului „o”. ◊
Expr. De la alfa la omega = de la început până la sfârșit ◊
A fi alfa și omega = a fi factorul esențial.
omega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oméga (literă grecească)
s. m.,
pl. oméga; w, W