olat - explicat in DEX

olat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OLÁT, olaturi, s. n. (Înv.) 1. Provincie, regiune, ținut, teritoriu; p. ext. (la pl.) împrejurime, parte (a locului). 2. Moșie; gospodărie (mare); clădire, acareturi. [Pl. și: olate] – Et. nec.

olat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
olát (oláturi), – Ținut, regiune. Cuman. oleat; cf. tc. eyalet (Tiktin). Mold. și Trans., înv.

olat (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) olát, V. halat 2.

olat (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) olát n., pl. urĭ și e (cum. oleat, regiune, ținut, turc. [d. ar.] evalet, de unde vine și vilaĭet). Sec. 17-18. Mold. Trans. Ținut, regiune: olatu Benderuluĭ. Azĭ. Mold. A umbla pe ulete (pl. de la *uleat), a umbla fără rost, haĭmana (rev. I. Crg. 3, 377).

olat (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
olát, olate, olaturi, s.n. – (înv.) 1. Provincie, ținut, teritoriu. 2. Tot ce ține de o gospodărie, casă, șură (Țiplea 1906); Casa și clădirile alăturate (Bârlea 1924): „Hai, mândră,-n a mele olate, / Că nu ti-i stropi cu lapte” (Bârlea 1924 II: 225). Termenul a circulat doar în Trans. și Mold. – Din cuman. oleat (DER).

olat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
olát (înv.) s. n., pl. oláturi

olat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
olat n. pl. Tr. moșie cu clădirile ei: vânduși sate și olate, plătiși birul jumătate POP. [Vechiu-Mold. olat = cuman OLEAT, regiune].