olat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OLÁT, olaturi, s. n. (
Înv.)
1. Provincie, regiune, ținut, teritoriu;
p. ext. (la
pl.) împrejurime, parte (a locului).
2. Moșie; gospodărie (mare); clădire, acareturi. [
Pl. și:
olate] –
Et. nec.olat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)olát (oláturi), – Ținut, regiune.
Cuman. oleat; cf. tc. eyalet (Tiktin).
Mold. și
Trans.,
înv.olat (Dicționaru limbii românești, 1939)1) olát, V.
halat 2.olat (Dicționaru limbii românești, 1939)2) olát n., pl.
urĭ și
e (cum.
oleat, regiune, ținut, turc. [d. ar.]
evalet, de unde vine și
vilaĭet).
Sec. 17-18. Mold. Trans. Ținut, regiune:
olatu Benderuluĭ. Azĭ. Mold. A umbla pe ulete (pl. de la
*uleat), a umbla fără rost, haĭmana (rev. I. Crg. 3, 377).
olat (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)olát, olate, olaturi, s.n. – (înv.)
1. Provincie, ținut, teritoriu.
2. Tot ce ține de o gospodărie, casă, șură (Țiplea 1906); Casa și clădirile alăturate (Bârlea 1924): „Hai, mândră,-n a mele olate, / Că nu ti-i stropi cu lapte” (Bârlea 1924 II: 225). Termenul a circulat doar în Trans. și Mold. – Din cuman. oleat (DER).
olat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)olát (
înv.)
s. n.,
pl. oláturiolat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)olat n. pl. Tr. moșie cu clădirile ei:
vânduși sate și olate, plătiși birul jumătate POP. [Vechiu-Mold.
olat = cuman OLEAT, regiune].