ofițer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade.
2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊
Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile.
3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad.
II. (
Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării
(Cyprinus carpio oblongus). – Din
pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier.