odorat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ODORÁT, (rar)
odoraturi, s. n. (
Înv.) Miros. – Din
fr. odorat.odorat (Dicționaru limbii românești, 1939)*odorát n., pl.
urĭ (lat.
odoratus. V.
olfactiv). Simțu mirosuluĭ:
nasu e organu odoratuluĭ.odorat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!odorát s. n.odorat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)odorat n. unul din cele cinci simțuri care percepe mirosurile.
odorat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ODORÁT s. n. Miros. — Din
fr. odorat.