odontologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ODONTOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul dinților. – Din
fr. odontologie.odontologie (Dicționar de neologisme, 1986)ODONTOLOGÍE s.f. Ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul dinților și al bolilor lor. V.
stomatologie. [Pron.
-iei. / < fr.
odontologie, cf. gr.
odous – dinte,
logos – studiu].
odontologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ODONTOLOGÍE s. f. ramură a anatomiei care studiază bolile dinților și ale țesuturilor învecinate. (< fr.
odontologie)
odontologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)odontologíe s. f.,
art. odontología, g.-d. odontologíi, art. odontologíeiodontologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ODONTOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul dinților și al bolilor lor. — Din
fr. odontologie.