odinioară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ODINIOÁRĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată.
2. (
Înv.) Cândva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. [
Pr.:
-ni-oa-] –
O3 +
dinioară (
înv. „cândva” <
lat.).
odinioară (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)odinioáră adv. –
1. Odată. –
2. Demult, în timpuri străvechi. –
Var. (
înv.)
dănăoară, dinăoară; (a)dinioare(a), adineoare(a), adineauri(lea). Lat. de una hora (Tiktin), cu sensul de „o dată”;
cf. de două ori (explicație
comp. pornindu-se de la
rom. a lui
de una oară), sugerată de Candrea, pare mai dificilă, căci
rom. ar presupune forma redusă a
art. f.,
o în loc de
una).
Cf. nici odinioară (
var. înv. nice dănăoară) „niciodată”, a cărei
comp. a fost reprodusă în
niciodată. Var. moderne cu sensul „de curînd, acum o clipă”. –
Cf. oară.odinioară (Dicționaru limbii românești, 1939)odinioáră adv. (vrom.
dănăoară și
dinioară, care vine d.
de, una și
oară saŭ lat.
de una hora. V.
adinioarea). Odată, cînd-va, în timpu trecut, depărtat.
odinioară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)odinioáră (-ni-oa-) adv.odinioară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)odinioară adv. altădată, în timpul trecut. [Vechiu-rom.
dănăoară = de ună oară: v.
adineori].
odinioară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ODINIOÁRĂ adv. 1. Pe vremuri, altădată, înainte vreme, odată.
2, (
Înv.) Cândva, vreodată, într-o bună zi (în viitor), odată și odată. [
Pr.: -
ni-oa-]
— O
3 +
dinioară (
înv. „cândva” <
lat.).