odaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ODÁIE, odăi, s. f. 1. (
Pop.) Cameră, încăpere. ♦ (
Înv.) Locuință, apartament, casă.
2. (
Înv. și
reg.) Așezare gospodărească izolată de sat; fermă mică, târlă de vite etc.
3. Colibă servind de adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; otac. [
Pr.:
-da-ie] – Din
tc. oda, bg. odaia.odaie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)odáie (odắi), s. f. –
1. Locuință, sălaș. –
2. Cazarmă, tabără. –
3. Cameră, încăpere. –
4. Fermă, gospodărie. –
5. (
Trans.) Casă izolată. –
Var. (
Munt.)
hodaie. Mr. odă, udă, udae. Tc. oda (Roesler 600; Șeineanu, II, 274; Lokotsch 1584),
cf. ngr. όντᾶς,
alb. odë, bg.,
sb. odaja. –
Der. odăiță, s. f. (cămăruță; casă mai mică);
odagiu, s. m. (fecior, valet; argat), din
tc. odaci; odăiaș, s. m. (valet; fecior);
odăiașe, s. f. (servitoare, fată în casă);
odăielnic, adj. (hoinar; linge-blide);
odalîc, s. n. (tîrlă cu tot ce ține de ea), din
tc. odalik; odaliscă, s. f. (femeie de serviciu în haremul unui sultan; cadînă), dublet al cuvîntului anterior prin intermediul
fr. odalisque; odabașă (
var. odobașă),
s. f. (căpitan), din
tc. odobaș. – Din
rom. provine
mag. hodály „baci” (Candrea,
Elemente, 402; Edelspacher 14).
odaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)odáĭe f., pl.
odăĭ (turc.
oda, ngr.
odás [scris
ontâs], bg. sîrb.
odaja. D. rom. vine ung.
hodály, cătun, și rut.
odaĭa, stînă. V.
odaliscă). Cameră, încăpere:
odaĭe de dormit. Perdea, îngrăditură p. oĭ vara la cîmp orĭ în pădure și în care e și o căsuță:
la munte-s oamenĭ care-șĭ fac vacu maĭ mult în pădure pe la odăĭ (Sov. 209),
odaĭa luĭ era în fundu pîrăuluĭ (209). Cazarmă (Vechĭ). Cătun (Trans. După ung.). – Și
hodaĭe (Trans. Munt.).
odaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)odáie (
pop.)
s. f.,
art. odáia, g.-d. art. odắii; pl. odắi, art. odắile (-dă-i-)odaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)odaie f.
1. cameră, încăpere:
odaie de culcare; 2. adăpost de vite pe câmp sau într’o pădure:
să mi-l aduci cam cu oi, cam cu odăi... POP.;
3. Tr. cătun format din mici moșii iobăgești;
4. (în vechime) cazarmă:
odăile seimenești. [Turc. ODA; sensul 3 din ung. HODÁLY, de aceeaș origină].
odaie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ODÁIE, odăi, s. f. 1. (
Pop.) Cameră, încăpere. ♦ (
Înv.) Locuință, apartament, casă.
2. (
Înv. și
reg.) Așezare gospodărească izolată de sat; fermă mică, târlă de vite etc.
3. Colibă servind de adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; otac. [
Pr.: -
da-ie] — Din
tc. oda, bg. odaia.