ocurge - explicat in DEX

ocurge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge).

ocurge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs

ocurge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. — Din lat. occurrere (după curge).