ocupație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊
Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (
Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți.
2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [
Var.: (
înv.)
ocupațiúne s. f.] – Din
fr. occupation, lat. occupatio, -onis.