ocupant - explicat in DEX

ocupant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr. occupant.

ocupant (Dicționar de neologisme, 1986)
OCUPÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană, forță armată etc. care ocupă un oraș, o țară etc. ♦ (P. ext.) Cel care deține sau ia (temporar) în posesiune ceva. [Cf. fr. occupant].

ocupant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OCUPÁNT, -Ă s. m. f. stat, armată, trupă etc. care ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin. ◊ cel care ocupă un loc, o masă etc. (< fr. occupant)

ocupant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ocupánt, -ă adj. (lat. óc-cupans, -ántis). Care ocupă, care se află în posesiunea unuĭ lucru: lucrurile fără stăpîn îs ale primuluĭ ocupant.

ocupant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte

ocupant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ocupant m. care ocupă, care s´află în posesiune: primul ocupant.

ocupant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. — Din fr occupant.