ocupație - explicat in DEX

ocupație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. (Luare temporară în) stăpânire de către forțele armate ale unui stat a unei părți sau a totalității teritoriului unui alt stat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.

ocupație (Dicționar de neologisme, 1986)
OCUPÁȚIE s.f. I. Îndeletnicire, profesiune, meserie. ♦ Preocupare, treabă. II. 1. Luare în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină, care impune un anumit regim. 2. Luare în posesiune, în stăpânire; ocupare. [Gen. -iei, var. ocupațiune s.f. / cf. fr. occupation, lat. occupatio].

ocupație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OCUPÁȚIE s. f. I. luare (temporară) în stăpânire cu forța a unui teritoriu, a unui oraș etc. de către o putere străină; cucerire. II. îndeletnicire, profesiune, meserie. (< fr. occupation, lat. occupatio)

ocupație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ocupáție (-ți-e) s. f., art. ocupáția (-ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (-ți-i-)

ocupație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] — Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.