ocupa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCUPÁ, ocúp, vb. I.
I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri.
2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva.
3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦
Fig. A deține un loc într-o ierarhie.
II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesiune; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin
prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦
Tranz. (
Înv.) A preocupa, a absorbi.
2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din
lat. occupare, fr. occuper.ocupa (Dicționar de neologisme, 1986)OCUPÁ vb. I. I. tr. 1. A lua în stăpânire, în posesiune; a pune mâna pe..., a pune stăpânire (pe o poziție, pe o țară etc.).
2. A avea un loc, a deține un post (undeva). ♦ A locui (o casă). ♦ A stăpâni gândurile cuiva, a preocupa.
II. refl. 1. A se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie.
2. A se interesa, a se îngriji de cineva, de ceva. [P.i.
ocúp. / < fr.
occuper, it., lat.
occupare].
ocupa (Marele dicționar de neologisme, 2000)OCUPÁ vb. I. tr. 1. a lua în stăpânire, a cuceri cu forța armată o țară, un teritoriu. 2. a lua în primire, a deține (un post, o casă etc.) II. refl. a se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. ◊ a se interesa, a urmări îndeaproape. (< lat.
occupare, fr.
occuper)
ocupa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ocupá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
ocúpăocupà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ocupà v.
1. a lua în posesiune, a se face stăpân pe:
a ocupa o cetate inamică; 2. a ținea, a umplea un loc:
gazele tind a ocupa cât mai mare spațiu; 3. a locui:
a ocupa o casă întreagă; 4. a da de lucru:
această uzină ocupă o sută de lucrători; 5. fig. a ținea ocupat:
ea ocupă mintea mea AL.;
6. a poseda:
a ocupa un post; 7. a întrebuința timpul său, a lucra:
se ocupă într´una.ocupa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OCUPÁ, ocup, vb. 1.1. Tranz. 1. Apune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri.
2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva.
3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦
Fig. A deține un loc într-o ierarhie.
II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin
prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦
Tranz. (
Înv.) A preocupa, a absorbi.
2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. —
Din lat. occupare, fr. occuper.