ocultism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCULTÍSM s. n. Ansamblul științelor și al practicilor oculte;
p. ext. concepțiile care stau la baza științelor oculte. – Din
fr. occultisme.ocultism (Dicționar de neologisme, 1986)OCULTÍSM s.n. Ansamblu de concepții și practici care proclamă existența în natură a unor forțe supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinșii inițiați; ocultistică. ♦ Pseudoștiință care se ocupă cu lucrurile supranaturale, ascunse. [Cf. fr.
occultisme].
ocultism (Marele dicționar de neologisme, 2000)OCULTÍSM s. n. studiul și practica științelor oculte; ocultistică. (< fr.
occultisme)
ocultism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OCULTÍSM (‹
fr. {i})
s. n. Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul Univers și care ar putea fi cunoscute prin științe precum alchimia, astrologia, parapsihologia, teozofia, și captate prin intermediul inițiaților, privilegiaților sau prin practicile hipnozei, spiritismului etc.
O. distinge în ființa umană, prin analogie cu cosmosul, trei planuri: divin, astral și fizic, doar ultimul constituind obiectul științei propriu-zise, celelalte fiind accesibile numai printr-o mișcare ascendentă universală și solidară care necesită mai multe existențe succesive.
O. este un amestec de magie, gnoză, teozofie, spiritism, simbolism. Forme de
o. au existat chiar și în triburile primitive, care erau dominate de magie, apoi în civilizațiile antice (mai ales în Mesopotamia, Egipt, China ș.a.).
ocultism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ocultísm s. n.ocultism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OCULTÍSM s. n. Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul univers, cunoscute prin alchimie și parapsihologice și captate prin intermediul inițiaților, privilegiaților, prin hipnoză, spiritism etc. — Din
fr. occultisme.