ocitocină - explicat in DEX

ocitocină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. – Din fr. ocytocine.

ocitocină (Dicționar de neologisme, 1986)
OCITOCÍNĂ s.f. (Biol.) Hormon produs de lobul posterior al hipofizei, având rol în declanșarea contracțiilor uterine și stimularea lactației. [< fr. ocytocine].

ocitocină (Marele dicționar de neologisme, 2000)
OCITOCÍNĂ s. f. hormon secretat de lobul posterior al hipofizei, cu rol în declanșarea contracțiilor uterine și stimularea lactației. (< fr. ocytocine)

ocitocină (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
OCITOCÍNĂ (‹ fr.; {s} gr. ocytokon „naștere ușoară”) s. f. Hormon secretat de nucleii nervoși paraventriculari din hipotalamus, depozitat în lobul posterior la hipofizei, care îl eliberează în circulație. Are acțiune stimulantă asupra contracției musculaturii uterine, inducând nașterea. Se administrează în perfuzii în caz de inerție uterină. Sin. oxitocină.

ocitocină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ocitocínă s. f., g.-d. art. ocitocínei; pl. ocitocíne

ocitocină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. — Din fr. ocytocine.