ochelari (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦
P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊
Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din
ochi1 (după
lat. ocularis).ochelari (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ochelari, s. m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. Origine îndoielnică. Probabil din
it. occhiali, cu
suf. de agent -
ar. Der. din
lat. ocularius (Koerting 6662) sau din
pol. okulary încrucișat cu
ochi (Densusianu,
Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigură.
Săs. okelâr, indicat ca etimon al
rom. (Drăganu,
Dacor., VI, 299), provine mai curînd din acesta din urmă. După Capidan, apud REW 6038 N, din
sb. okelar. –
Der. ochelarist, s. m. (persoană care poartă ochelari);
ochelariță (
var. chelărea),
s. f. (plantă, Biscutella laevigata), numită așa datorită formei samarei sale.
ochelari (Dicționar de argou al limbii române, 2007)OCHELARI biciclete, înaintaș, ocheți, parbriz.
ochelari (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ochelári s. m. pl.ochelari (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ochelari m. pl.
1. partea hamurilor ce acopere ochii cailor;
2. pl. sticle de ochi. [Lat. OCULARIS, printr’un intermediar rusesc sau polon OKULARY)].
ochelari (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦
P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊
Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. — Din
ochi1 (după
lat. ocularis).ochelarĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)ochelárĭ m. pl. (pol.
okulary, din lat.
ocularius, ocular; bg.
očilá, ochelarĭ). Aparat de văzut maĭ bine orĭ de apărat ochiĭ compus din doŭă ochĭurĭ de sticlă fixate la ochĭ. Obraze [!], bucățĭ de pele [!] care se pun la ochiĭ caluluĭ înhămat (la Arabĭ și la cel de călărie) ca să nu vadă în lăturĭ și să se sperie de ceva. – Inventatoru lor a fost, probabil, eruditu Roger Bacon (1214-1294), fost călugăr franciscan, care a trăit la Oxford (Anglia). Uniĭ cred că ĭ-a inventat Alexandru de Spino, călugăr din Florența, trăitor pe la 1285, ĭar alțiĭ îĭ atribue [!] luĭ Salvino degli Armati († 1317 la Florența), care pare să fi fost un fabricant care perfecționă și răspîndi această unealtă. Ochelariĭ p. mĭopĭ apărură pe la´nceputu secululuĭ [!] 16. Și Chinejiĭ știaŭ de ochelarĭ, dar numaĭ ca să se apere de lumină orĭ de vînt. V.
ochean 1.