ocel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OCÉL, oceli, s. m. Ochi
1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din
fr. ocelle, lat. ocellus.ocel (Dicționar de neologisme, 1986)OCÉL s.m. (
Zool.) Ochi simplu, pe care îl au anumite artropode. [< fr.
ocelle, lat.
ocellus].
ocel (Marele dicționar de neologisme, 2000)OCÉL s. m. 1. ochi simplu la numeroase artropode. 2. pată rotundă pe aripile insectelor, pe penele păsărilor sau pe penajul animalelor. (< fr.
ocelle, lat.
ocellus)
ocel (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OCÉL (‹
fr.; {s}
lat. occellus „ochișor”)
s. m. 1. (
ZOOL.) Ochi
1 (
I 1) elementar constituit dintr-o retină simplă, o îngroșare cuticulară, uneori și cristalin, caracteristic viermilor și artropodelor.
2. (
BOT.) Celulă mare din epiderma frunzei adaptată pentru recepționarea luminii.
3. (
MINER.) Masă globulară a unui mineral inclus în alt mineral.
ocel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)océl s. m.,
pl. océliocel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OCÉL, oceli, s. m. Ochi
1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. — Din
fr. ocelle, lat. ocellus.