obstacul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBSTÁCUL s. n. v. obstacol.obstacul (Dicționar de neologisme, 1986)OBSTÁCUL s.n. v.
obstacol.
obstacul (Dicționaru limbii românești, 1939)*obstácul n., pl.
e (lat.
ob-staculum, d.
ob-stare, a sta în față). Pedică [!], lucru care împedecă [!] drumu, ca
un șanț, un gard, un rîŭ ș. a.
Fig. Dificultate:
a învinge toate obstaculele. – Și
-ol.obstacul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBSTÁCUL s. n. v. obstacol.