observator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBSERVATÓR1, observatoare, s. n. 1. (Mai ales în sintagma
observator astronomic) Clădire special amenajată pentru observații științifice asupra corpurilor cerești, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în această clădire.
2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se află sau se întâmplă pe o mare distanță în jur și unde se pot adăposti oamenii și instrumentele necesare observației. – Din
lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.observator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBSERVATÓR2, -OÁRE, observatori, -oare, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului.
2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace.
3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite.
Notă observatoare. – Din
fr. observateur, lat. observator.observator (Dicționar de neologisme, 1986)OBSERVATÓR, -OÁRE adj. 1. Care observă, scrutează. ♦ Perspicace, pătrunzător.
2. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli etc. săvârșite. //
s.m. și f. Cel care are misiunea să observe ceva, să urmărească ceva. ♦ Persoană oficială desemnată de un stat sau de o organizație pentru a asista la lucrările unei conferințe sau ale unor organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. ♦ Militar care execută o misiune de observare (2). [Cf. fr.
observateur, lat.
observator].
observator (Dicționar de neologisme, 1986)OBSERVATÓR s.n. 1. (
Astr.) Local special amenajat pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; instituția aflată în acest local.
2. (
Mil.) Loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mișcărilor și a poziției inamicului. [Pl.
-oare. / cf. fr.
observoire].
observator (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBSERVATÓR1 s. n. 1. clădire special amenajată pentru observarea fenomenelor astronomice, meteorologice etc. 2. (mil.) loc destinat instalării efectivului însărcinat cu observarea mișcărilor și a poziției inamicului. (< lat.
observatorium, fr.
observatoire, germ.
Observatorium)
observator (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBSERVATÓR2, -OÁRE I.
adj. 1. care observă, scrutează. ◊ cu spirit de observație, perspicace, pătrunzător. 2. prin care se atrage cuiva atenția asupra unor abuzuri, greșeli săvârșite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmări, a studia științific un fenomen. 2. cel care asistă la un eveniment fără a participa. III. s. m.. 1. persoană oficială desemnată de stat, de o organizație, pentru a asista la lucrările unei conferințe, organisme internaționale, fără drept de vot și fără calitatea de a-și asuma vreun angajament. 2. militar care execută o misiune de observare (2). (< fr.
observateur, lat.
observator)
observator (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OBSERVATÓR1 (‹
fr.,
germ.)
s. n. 1. Clădire special amenajată și dotată cu instrumente pentru efectuarea de observații astronomice, meteorologice, solare etc. Primul
o. astronomic a fost construit la Alexandria (300
î. Hr.) din inițiativa lui
Ptolemeu Soter. ◊
O. astronomic = instituție științifică special amenajată și dotată cu instrumente de observație a obiectelor și fenomenelor cerești. De regulă
o. moderne sunt amplasate departe de centrele urbane, la mari altitudini, în zonele în care cerul este senin în cea mai mare parte a anului și perturbațiile atmosferice sunt minime. Cele mai mari
o.a. din lume sunt în prezent: E.S.O. (European Southern Observatory) din Chile amplasat în deșertul Atacama, pe muntele Paranal (2.635 m
alt.), dotat cu patru telescoape cu oglinzi de 8,2 m diametru plus alte trei telescoape secundare, mobile, care folosind interferometria, pot face observații și obține imagini echivalente cu cele ale unui telescop cu oglinda de 130 m diametru. Ul alt mare centru de
o.a. se găsește în Hawaii, pe muntele Mauna Kea, la 4.200 m
alt., dotat cu telescoape cu oglinzi până la 10 m diametru. De mare importanță sunt
o.a. de la Paris (1667), Greenwich (1675) și Milano (1760). În România există
o.s. la București (1908), Iași, Cluj-Napoca și Timișoara.
V. și
telescop. 2. (
MILIT.) Loc (special amenajat) de unde se execută observarea (
2).
observator (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)OBSERVATÓR2, -OÁRE (‹
fr.,
lat.)
adj.,
subst. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care are misiunea de a observa, de a urmări ceva.
2. S. m. (
Dr.) Reprezentare a unui stat sau a unei organizații internaționale la conferințe, ședințe, sesiuni etc. ale unui organ internațional, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite dar, uneori, cu dreptul de a participa la discuții.
observator (Dicționaru limbii românești, 1939)*observatór, -oáre adj. Care observă, care e atent la toate:
om, spirit observator. Subst. Care observă fenomenele, evenimentele:
mariĭ poețĭ îs observatorĭ profunzĭ aĭ naturiĭ. Supraveghetor pin [!] fabricĭ.
observator (Dicționaru limbii românești, 1939)*observatór n., pl.
oare, și
-óriŭ n. (lat. științific
observatorium). Stabiliment de observațiunĭ astronomice saŭ meteorologice.