observa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBSERVÁ, obsérv, vb. I.
Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția;
p. ext. a dojeni, a reproșa.
2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta.
3. A spiona, a iscodi, a pândi.
4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din
fr. observer, lat. observare.observa (Dicționar de neologisme, 1986)OBSERVÁ vb. I. tr. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A atrage atenția, a face o remarcă, o observație.
2. A cerceta, a examina atent. ♦ A supraveghea acțiunile cuiva; a controla.
3. A pândi, a iscodi. [P.i.
obsérv, 3,6
-vă. / < cf. fr.
observer, lat.
observare].
observa (Marele dicționar de neologisme, 2000)OBSERVÁ vb. tr. 1. a băga de seamă, a remarca. ◊ a atrage atenția, a face o remarcă, o observație. 2. a cerceta, a examina atent. ◊ a supraveghea acțiunile cuiva; a controla. 3. a pândi, a iscodi. (< fr.
observer, lat.
observare)
observa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)observá (obsérv, át), vb. –
1. A remarca. –
2. (
Arg.) A avea bani.
Fr. observer. –
Der. (din
fr.)
observați(un)e, s. f.;
observator, s. m.;
neobservat, adj. (nevăzut).
observa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)observá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
obsérvăobservà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)observà v.
1. a cerceta cu îngrijire lucruri fizice sau morale:
a observa astrele; 2. a se conforma cu prescripțiunea unei legi sau regule;
3. a băga de seamă.
observa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBSERVÁ, observ, vb. I.
Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția;
p. ext. a dojeni, a reproșa.
2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta.
3. A spiona, a iscodi, a pândi.
4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. — Din
fr. observer, lat. observare.