obștesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OBȘTÉSC, -EÁSCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului;
p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (
Înv.)
Obștească Adunare = organ legislativ suprem în țările românești, Adunare Naționala;
p. ext. consiliu consultativ. ◊
Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (
Înv.) Unanim. –
Obște +
suf. -esc.obștesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)obștésc adj. m.,
f. obșteáscă; pl. m. și
f. obștéștiobștesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)obștesc a.
1. public:
obșteasca obișnuită Adunare; 2. comun:
obștescul sfârșit.obștesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului;
p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (
Înv.)
Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională;
p. ext. consiliu consultativ. ◊
Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (
Înv.) Unanim. —
Obște +
suf. -esc.