oarecum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OARECÚM adv. Într-o măsură oarecare; întrucâtva; aproximativ, oareșicum. ◊
Expr. (
Reg.)
A-i fi (cuiva)
oarecum = a-i fi cuiva greu, neplăcut, a-i fi rușine; a se jena. –
Oare +
cum.oarecum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*oáre cum adv. +
adv. ( ~ îl cheamă?)oarecum (Dicționaru limbii românești, 1939)oare-cúm adv. indefinit. Întru cît-va, într´un mod oare-care:
el se temea oare-cum să nu cadă.oarecum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oarecúm (cumva)
adv.oarecum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OARECÚM adv. Într-o măsură oarecare; întrucâtva; aproximativ, oareșicum. ◊
Expr. (
Reg.)
A-i fi (cuiva)
oarecum = a-i fi cuiva greu, neplăcut, a-i fi rușine; a se jena. —
Oare +
cum.